Cine sunt? Fața mea în oglindă nu-mi va spune. Pot să mă încred în mine – sau tocmai m-am obișnuit cu acest aspect? Privesc fotografii cu mine ca tânără fată. Nu mă recunosc în ele. Știu doar, că odată obișnuiam să arăt așa. În acest moment mă uit în jur la fețele asiatice din jurul meu. Apoi, o reflexie a mea apare într-un geam de sticlă: văd o femeie albă cu părul deschis și ochii albaștri. Sunt eu oare aceasta? Cine sunt eu?
Niciodată corpului nu i s-a adus atâta omagiu ca în aceste vremuri. Dar acum nu mai avem nevoie de el ca în trecut. Cel puțin, nu pentru a ne hrăni pe noi înșine. În acest sens, a devenit aproape depășit. El nu mai ară câmpurile așa cum o făcea, nu mai are sarcini grele de îndeplinit ca înainte, nici măcar nu mai este necesar pentru a se reproduce. Cu toate acestea, în ciuda acestei uzuri, noi îl venerăm. Fitness, nutriție, wellness, fashion, stil. Aproape că nu trece o zi fără a face ceva pentru el.
Căci avem o singură legătură reală cu lumea: corpul nostru. El este legătura, releul, prin care putem intra în contact cu alții. Ne ocupăm de el, vrem să ne exprimăm prin el: de la culoarea părului, la forma figurii noastre, până la șosete. Priviți-mă, iată ce am făcut din mine. Uitați-vă la mine, cine sunt. Avem nevoie de acest corp, pentru a intra în contact cu ceilalți. De aceea încercăm să-l înfrumusețăm.
În conștiința noastră, suntem singuri și nu putem ști fără ajutor, ce simte sau gândește cu adevărat altcineva. În ființa mea interioară sunt doar eu. Există sentimentele care se luptă între ele. Gândurile, care se învârt în jur. Dacă există un suflet, atunci trebuie să trăiască acolo undeva. Aceste lucruri par să nu fie în ordine. Îmbunătățind această dezordine, într-un fel de proces de purificare, trei lucruri ajung la suprafață, care par a fi eu, dar rareori stau în legătură unele cu altele. Astfel căutarea unității lor a devenit destul de populară: Corp, Suflet și Spirit.
Cu corpurile noastre ne ocupam singuri timpul – cu nutriție, mușchi și piele. Dar sufletul ce este el de fapt? Se spune că ochii sunt „fereastra” lui, dar din ce este alcătuit el, este extrem de controversat. Există multe descrieri: unii vorbesc despre materie eterică, alții despre un câmp de energie, și din nou alții despre puteri supranaturale. Fiecare are propria definiție. Sufletul pare să fie ceva care ne caracterizează sentimentele, mintea și psihicul. Și totuși, el pare a fi capabil să se transforme, să se îndoaie precum corpul nostru. Formarea sufletului este sărbătorită în aceste vremuri în seminarii de conștientizare, tabere de retragere în liniște, sau în studiouri de yoga. În aceste locuri ne ocupăm de el – dacă avem sau nu timp pentru aceasta.
Dar Spiritul? Aici lucrurile devin și mai confuze. În engleză este o diferență între “minte” și “spirit”, intelect și spirit. Dacă rămânem cu intelectul, atunci avem cel puțin nivelul mental. Cu ajutorul creierului gândim, reflectăm și dezvoltăm idei. Există un spațiu de stocare pentru experiențele și viziunile noastre, credințele noastre și imaginație. Se produce conștiința. Ne hrănim creierul cu multe cunoștințe și încercăm să înțelegem și să sortăm lucrurile. Urmăm școli și universități, ne îmbunătățim abilitățile, ne continuăm educația și petrecem timp mergând la cursuri și seminarii.
Munca cu capul este ceea ce astăzi ne definește. Acesta este modul în care majoritatea oamenilor își câștigă banii în societatea informațională de astăzi. Spiritul se exprimă totuși în mod diferit. Se pare că vine mai mult din afară decât din haosul interior care izvorăște din ego. Pare să vină de undeva complet diferit.
Dacă ar fi să reprezentăm omul ca pe o casă, am putea vedea corpul ca parterul, primul etaj ca sufletul, și al doilea etaj ca mintea. Casa ar avea cele mai neobișnuite forme. Uneori ar fi mică în partea de jos și gigantică în partea de sus. Uneori baza ar fi extrem de largă, iar vârful, acoperișul minuscul. Într-una, ar exista scări care să lege etajele, în următoarea scările ar putea fi uitate sau să se fi prăbușit. Cineva și-a construit casa cât de bine a putut și îi lasă pe alții să locuiască acolo. Unul și-a configurat cât mai simetric posibil casa, dar nu știe cum ar trebui s-o umple. Casa mea are proporții armonice bine conturate? Cine locuiește acolo? Acum îmi imaginez că deschid ușile, ușă după ușă – ușa intelectului, ușa sufletului, ușa corpului. În deplină conștientizare mă simt o mare întindere, „aer curat” se revarsă înăuntru, spirit, spiritual.
Cine sunt? Arunc încă o privire în oglindă. Sunt eu oare figura bine sculptată, sufletul provocat, tulburat, lumea mea intelectuală? Sau într-adevăr un spirit fracționar, un locuitor temporar al casei mele? Sau sunt doar o imagine cu care m-am obișnuit, o tânără fată într-o fotografie, pe care cred că o cunosc sau o femeie albă cu ochi albaștri printre toate chipurile asiatice?
