(Către partea 1)
Autorevoluție
Pionierii menționați mai sus au avut în comun faptul că ei au văzut profunda cunoaștere de sine drept poarta către revoluția interioară: autocunoașterea continuă a egoului, care este facilitată și adâncită de a fi atins de „Celălalt”, care în cele din urmă face posibilă revoluția în interior. Nu au lăsat nicio îndoială afirmând: calea nu este nici autooptimizare, nici evadare, ci sfârșitul vechiului și o creație complet nouă.
Ceea ce pionierii au descoperit și formulat acum susține punctul de vedere al multor gânditori spirituali ai secolului XXI. Întâlnește experiența de viață a multora. Au crescut posibilitățile pentru o nouă înțelegere, mai completă, a ființei umane. Vastitatea unui „Celălalt” insondabil, dar totuși prezent a devenit tangibilă. În același timp, ne confruntăm cu următoarea provocare: a trăi din acest nou mod de a gândi, pentru că numai atunci autorevoluția va deveni realitate.
Deschizându-ne către necunoscut
Pentru a aplica noua gândire în viață, este nevoie de iubire. Ce fel de iubire este aceasta? În ea, inimile se deschid către necunoscut, încrederea crește, iar inimile umane devin adevărate tezaure de conexiune și unitate cu sursa. În inimă omul dobândește cunoașterea adevărului. Cunoașterea iluminatoare, care ia naștere dintr-o rezonanță către cel mai interior, are întotdeauna ambele aspecte: înțelepciune și iubire. Cu toate acestea, inimile trebuie purificate pentru a putea fi făcut un prim pas spre unitate. Și este nevoie chiar de mai mult: căci după cucerirea inimii, voința și acțiunea trebuie să fie deschise noii ființe. Aici se află marile bariere ale obișnuinței și autoconservării. Aici omul duce lupta dintre cunoștințele sale superioare și existența sa continuă ca ființă pură a naturii, care de asemenea își are convingerile despre ce înseamnă a fi om. Acestea impulsionează iar și iar conștiința-eu la separare, frică și agresivitate. Abia după un lung proces de maturizare, decizia absolută în favoarea ființei spirituale devine posibilă – o ființă spirituală care poate fi trăită aici și acum și care poate duce și pătrunde toate fațetele vieții de zi cu zi.
Nu numai conștientizarea ființei spirituale a devenit atmosferică în decursul timpului. Calea către ea a fost parcursă de mulți și mulți o parcurg încă. Toate acestea au lăsat urme în câmpul de respirație al Pământului, care pot fi urmărite de toți oamenii care percep ceva din acestea. Întrebările sugerează ele însele: De câte cunoștințe are nevoie omul pentru a reacționa imediat la ea, pentru a trăi direct din ea? Suntem deja suficient de maturi pentru a putea citi pur intuiția inimii noastre? Dacă acesta ar fi cazul, atunci fiecare persoană, indiferent unde se află, ar putea avea acces la cea mai interioară ființă. Dacă destui oameni urmează cu seriozitate calea autorevoluției, va apărea claritatea necesară pentru toți, claritatea care sparge gândirea și sentimentul încapsulat al egoului.
Citate din Caietul lui Krishnamurti, Londra 1976:
Krishnamurti despre iluminare:
„Anumite lucruri sunt destul de clare: 1. Trebuie să fii cu totul „indiferent” față de ce vine și pleacă. 2. Nu trebuie să existe dorința de a continua experiența sau de a o păstra în memorie. 3. Trebuie să existe o anumită sensibilitate fizică, o anumită indiferență față de confort. 4. Trebuie să existe o abordare umoristică autocritică. Dar chiar dacă ai avea toate acestea, întâmplător, nu prin cultivare și umilință deliberată, nici atunci, nu sunt suficiente. Este necesar ceva total diferit sau nimic nu este necesar. Trebuie să vină și nu poți merge niciodată după ea, fă ce vrei. Puteți adăuga și iubirea pe listă, dar este dincolo de iubire. Un lucru este sigur, creierul nu o poate înțelege niciodată și nici nu o poate conține. Binecuvântat este cel căruia i se dă.”
23 Iulie 1961
Krishnamurti asupra distrugerii creatoare:
„Nu a existat violență în această distrugere; nu distrugerea pentru a aduce o nouă schimbare – schimbarea nu este niciodată nouă – ci distrugerea totală a ceea ce a fost astfel încât să nu poată fi niciodată. Nu a existat violență în această distrugere; există violență în schimbare, în revoluție, în supunere, în disciplină, în control și dominație, dar aici toată violența, sub orice formă cu alt nume, a încetat total. Această distrugere este creația. Dar creația nu este pace. Pacea și conflictul aparțin lumii schimbării și timpului, mișcării exterioare și interioare a existenței, dar aceasta nu era a timpului sau a vreunei mișcări în spațiu. Este o distrugere pură și absolută și numai atunci poate fi „noul”.
31 Iulie 1961
Jan van Rijckenborgh și Catharose de Petri asupra dezvoltării conștiinței pe cale:
Conștiința pe care o cunosc și o posedă ființele umane obișnuite este prin natură egocentrică. Are un focus și, prin urmare, este un ego în sens absolut. Nu este posibil ca o astfel de ființă umană să-și imagineze un alt fel de conștiință care transcende umanul.
Chiar și așa, un alt tip de conștiință este cu adevărat posibil. Conștiința a ceea ce numim „noua ființă umană” este constituită cu totul diferit. Nu este centrată pe eu. Este, în mod fundamental, lipsită de eu, nu într-un sens moral sau etic, ci absolut, pentru că nu are un accent. Ar putea fi descrisă ca fiind localizată în microcosmos ca un întreg, o conștiință care este microcosmic atotcuprinzătoare. Această conștiință microcosmică se dezvoltă în continuare, extinzându-se într-o stare conștientă din punct de vedere cosmic și apoi într-o stare conștientă macrocosmică. Această stare se poate descrie cel mai bine ca o conștiință în sine și, simultan, conștiință în toate celelalte lucruri, în toate celelalte ființe.
Gnoza Chineză. Un comentariu la partea 1 din Tao te Ching, a lui Lao Tzu, Haarlem 1996, p. 104 (cap. 10-II)
