Este destul de greu pentru adulți. Dar cum discuți acest lucru cu copiii? Capodopera Profetul a poetului, filozofului și artistului libanez Khalil Gibran (1883-1931) a fost publicată în 1923, acum o sută de ani, și a devenit un bestseller mondial. Ea a fost tradusă [1] de Tiny Fisscher, în special pentru copii. Cartea îi ia în serios pe copii și îi invită să gândească singuri. Și este mai mult decât atât.
Înțeleptul Almustafa, care a trăit în orașul Orfaleze timp de doisprezece ani, este pe cale să se întoarcă pe tărâmul natal cu corabia sa. Dar înainte de a pleca, în loc de adulți, copiii care stau pe chei vor să-l întrebe tot felul de lucruri despre viață:
Știu încă atât de puține lucruri despre mine, despre ceea ce pot și ceea ce îmi doresc.
Mi-ar plăcea atât de mult să privesc în viitor…
Ce poți face în legătură cu durerea pe care nu o vezi în exterior?Mi-ar plăcea să fiu mereu fericit, dar mă simt adesea și trist. Ce pot face în acest sens?
Întrebările arată că este vorba despre cunoașterea de sine, despre descoperirea unei vieți exterioare și interioare și despre cum să faci față emoțiilor în schimbare.
Există o dorință de cunoaștere în toate ființele vii. Dacă vă uitați la mișcările păsărilor și ale animalelor din pădure, veți vedea că acestea nu caută doar hrană, nu se joacă între ele și nu se protejează doar de un dușman. Ele sunt, de asemenea, interesate de sunet, culoare, miros; fiecare senzație acționează asupra lor. Puteți vedea cum tânjesc în mod natural să ajungă să cunoască ceva. Puteți recunoaște această dorință la oameni sub numele de curiozitate. Istoria arată cum omenirea a căutat întotdeauna să înțeleagă fenomenele naturale și cosmice. Câte cunoștințe a dobândit acum despre Pământ și Univers! Și zilnic suntem în continuare informați despre noi observații cosmice, noi tehnologii și invenții în multe domenii. Am învățat multe despre viața pământească, dar ce știm despre viața spirituală? Despre secretul vieții? Există descoperiri științifice, dar atâtea interpretări și opinii diferite. Întrebarea care rămâne însă este ce este de fapt adevărat.
Buddha scrie în Evanghelia sa că nu există loc pentru adevăr în spațiu, deși acesta este fără sfârșit. Nu există loc pentru adevăr în sentiment, nici în plăcerile și nici în durerile sale. Nici în minte nu este loc pentru adevăr. Adevărul nu poate fi găsit decât în locul în care locuiește spiritul înțelepciunii, iar acest loc este sufletul. Sufletul tânjește să spună inimii noastre ce este adevărat pentru ea, pentru ce scop ea și noi suntem pe Pământ. Știe despre taină, despre viața individuală a fiecăruia.
Astfel, Solomon i-a cerut lui Dumnezeu o inimă atentă, înțelepciune și cunoaștere. De aceea, HermesTrismegistus răspunde la întrebarea sufletului său cu ceea ce dorește să știe:
Doresc să fiu instruit în lucrurile esențiale, să le înțeleg natura și să-L cunosc pe Dumnezeu. Oh, cât de mult doresc să înțeleg!
Iar Inayat Khan spune în Gayan:
Înveți gândirea logică din lumea în schimbare. Înțelepciunea vine din esența vieții. Inima este poarta lui Dumnezeu. Cel care bate la ușă este ascultat.
Nu trăim într-o perioadă ușoară. Nu este atât de ușor să-ți asculți inima atunci când o mare parte din atenția ta este solicitată zilnic pentru viața exterioară, iar marile inovații digitale aduc consecințe incerte și o anumită alienare. Mulți au senzația că pierd controlul asupra realității. Sunt vremuri tulburi. Repet cuvintele lui Hazrat Inayat Khan:
Secretul fericirii, căutat de orice suflet, se află în cunoașterea de sine.
Conversația de la inimă la inimă, de la suflet la suflet, poate fi de ajutor.
Kahlil Gibran atinge sufletul în Profetul cu limbajul său voalat și te duce, în calitate de călăuză, către o realitate mai înaltă, mai profundă decât cea cotidiană. Tiny Fisscher încearcă să facă același lucru în traducerea ei pentru copii. Ea mută cu grijă conversația, gândind în direcția înțelepciunii sufletești a copilului. Nu este vorba despre mai multe cunoștințe în cap, ci despre oferirea recunoașterii și confirmarea activității sufletului. De exemplu, atunci când un băiat, oarecum fără suflare, întreabă:
Poate cineva să fie bun și uneori rău în același timp?
Almustafa răspunde afirmativ.
Da, este posibil. Acest lucru funcționează la fel pentru copii ca și pentru adulți. Fiecare persoană are părți bune și rele, dar nu aceasta este cea mai mare problemă. (…) Este judecata pe care oamenii o au unii față de alții.
Almustafa ia ca exemplu pescărușul, pescărușul care nu este nici pe departe la fel de blând ca pelicanul. Este pescărușul rău atunci? Doar observați, pare să vrea să le spună copiilor, este ceea ce este, nu judecați.
O căprioară este mult mai rapidă decât o țestoasă, dar aceasta nu înseamnă că țestoasa este mai puțin rapidă.
Non-judecata este o calitate a sufletului. Aceste imagini ajută la promovarea efectivă a acestei valori a sufletului în viață. Și ele arată că totul, oricât de diferit, poate avea propria sa individualitate. Și cu un ochi către băiat:
Atâta timp cât nu uiți să descoperi ce e bun în tine în timp ce ești neascultător.
Iar când este întrebat despre credință și mersul la biserică, Almustafa întreabă dacă își petrec toată ziua într-o biserică, moschee, sinagogă sau templu? Copiii văd cu ochii lor că nu, bineînțeles că nu. Se dezvoltă o conversație potrivit căreia Dumnezeu nu se găsește doar în casele de rugăciune.
Nu ar fi util dacă ți-ai vedea și tu viața de zi cu zi ca pe un templu sau o biserică?
Și încheie cu ideea că divinul este în tot și în toți.
Și în oameni, și în voi. În fiecare celulă a corpului tău și în fiecare parte a minții tale.
Uneori, Tiny Fisscher a adăugat o imagine pentru a clarifica lucrurile. A împrumutat-o din Masnavi, celebrul poem al filosofului persan Rumi. În capitolul „Durerea”, de exemplu, ea compară sentimentele cu oaspeții unui han, care vin și pleacă. Frumoasă este, de asemenea, imaginea mării cu valurile sale spumoase din discursul de adio al lui Almustafa. Ea folosește această imagine pentru a-i încuraja pe copii să nu se uite doar la slăbiciunile lor.
Marea nu este formată doar din valuri și spumă, ci și din adâncurile tăcute de dedesubt. La fel se întâmplă și cu oamenii: slăbiciunile noastre sunt vizibile la suprafață, dar există o forță profundă în noi, care nu este vizibilă în exterior.
O conversație reală nu este o stradă cu sens unic, ci întotdeauna reciprocă. O conversație reală este un lucru minunat care curge unul în celălalt, în încredere reciprocă. Creează o legătură, oferă claritate, limpezime și o perspectivă asupra ta, asupra a ceva ce te privește. Poate fi reconfortantă și dincolo de cuvinte, plină de semnificații inexprimabile. Surprinde și înduioșează copiii. Copiii sunt „teologi”, scria filosoful, pedagogul și teosofistul ceh Jan Amos Comenius încă din secolul al XVII-lea. Sufletul lor nu a fost încă tras în jos, în greul trupului. Ei fac apel la lejeritatea sufletului din noi, cei în vârstă. Vârsta chiar nu contează. Nu cumva bătrânul este deja ascuns în copil? Nu cumva bătrânul îl conține încă pe copil? O persoană care știe să fie și spirit și materie, și copil și adult, și care trăiește toate aceste aspecte în armonie, își găsește fericirea în viață. Dialogul dintre copil și Almustafa în Profetul, povestit pentru copii, dă în fiecare capitol o notă de înțelepciune care îl îmbogățește.
Surse:
[1] Gibran, Khalil, De Profeet verteld voor kinderen [Profetul, spus pentru copii], text Tiny Fisscher, Pyhai ilustrații, Samsara, Amsterdam 2022
