Aspectele luminoase puse în lanțuri
Ce este binele? Ce este răul? Al treilea volum, intitulat Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, este despre Sirius Black, cel mai bun prieten al părinților lui Harry. Pe de o parte, numele indică o stea strălucitoare, iar pe de altă parte, indică întunericul. Sirius fusese acuzat în mod greșit că a trădat către Voldemort, locul unde se aflau părinții lui Harry la vremea respectivă. Așa că, nevinovat, a stat timp de13 ani în Azkaban, cea mai groaznică închisoare, păzit de către dementori ce nu au o formă fixă, ci sunt niște creaturi care se răspândesc rece în jurul lor.
Aspectele adevăratului Eu în om au fost întotdeauna demonizate. Se fac multe pentru a împiedica omul să se întoarcă la sine. Cu răceală, dispreț și negare au fost persecutați în istorie cei care s-au abătut de la religia oficială spre căile mistice și gnostice. După evadarea sa din Azkaban, Sirius Black este căutat de Minister. Păzitorii legii îl urmăresc. Harry învață farmecul Patronus pentru a alunga dementorii. Căci atunci când forțele propriului arhetip devin eficiente, acestea rup lanțurile prejudecăților, dogmelor și nevoilor de putere.
Voldemort
Cu cât apar mai multe aspecte ale forței interioare pe care Harry le eliberează, cu atât Voldemort este mai aproape. Harry are o cicatrice pe frunte, este marcat de blestemul morții pe care Voldemort îl aruncase când era mic. Dragostea mamei sale îl salvase, forțele ei devenind scut în jurul lui Harry ce au făcut ca fulgerul să ricoșeze asupra lui Voldemort, și care, ca urmare, și-a pierdut propria formă. Dar cicatricea de pe fruntea lui Harry a fost lăsată în urmă și s-a dovedit a fi o legătură permanentă cu Voldemort. „Al treilea ochi”, viziunea supranaturală, își are locul în spatele osului frontal. Se deschide iar și iar în cursul poveștii în Harry, când Voldemort planifică și realizează lucruri îngrozitoare.
Urmașii lui Voldemort sunt numiți mâncătorii de moarte. Se hrănesc spiritual cu tot ceea ce s-a abătut de la viața veșnică. Fața lor este ascunsă în spatele unor glugi. Nu este oare aceasta una dintre cele mai mari temeri ale unei persoane, și anume că cineva ar putea să privească în ea, în tot ceea ce stă ascuns în ea? Pe brațul stâng, mâncătorii de moarte sunt imprimați cu un craniu din gura căruia se scurge un șarpe. Ei se străduiesc să aducă învierea lui Voldemort.
În volumul următor, intitulat Harry Potter și Pocalul de foc, are loc o întâlnire decisivă cu Lordul Voldemort. Acesta din urmă reușește să-și recapete forma. Harry câștigase un important turneu internațional. Cupa victoriei, însă, fusese fermecată de puterile întunericului. În momentul în care Harry atinge cupa, momentul strălucirii egoului, conștiința este dusă într-un loc întunecat, un cimitir. Voldemort și urmașii săi îl iau pe Harry prizonier. Peter Pettigrew alias Wormtail (Coadă de vierme) ia din sângele lui și îl amestecă cu alte substanțe într-un cazan. Are loc o ceremonie întunecată.
Toată lumea are un astfel de potir în interiorul său. În cea mai înaltă perfecțiune, ar fi Graalul, dar în numeroasele etape ale dezvoltării anterioare, vasul psihicului se arată ca un potir de foc în care se amestecă multe lucruri. Voldemort își recapătă forma aici. Principiul egoului se ridică într-o nouă forță, prinde contur în Harry. În tot acest timp, el rămâne însă legat de forțele centrului său spiritual; se menține și deschiderea către miezul cel mai profund al ființei sale. Din acele locuri sunt activate acum forțe puternice. Harry primește ajutorul unei rețele de aur de protecție și poate scăpa. Un arc imens de tensiune este acum stabilit înăuntrul său. Lumina și umbra au devenit copleșitoare.
Lupta intră într-o dimensiune mai largă, Voldemort se răspândește în câmpurile conștientului și inconștientului. Prin urmare, Harry trebuie să treacă prin crize grave, în cursul cărora conștientizarea lui devine din ce în ce mai acută. Transformarea omului, în ciuda unor promisiuni frivole, nu se întâmplă într-un mod „rapid”.
În volumul intitulat Harry Potter și Ordinul Phoenix, sunt redate căile și rătăcirile pe care Harry le traversează acum. Ambivalența lui profundă se reflectă cu certitudine în personalitatea profesorului ce-l înfruntă întotdeauna ca pe un adversar și îi provoacă durere și întristare. Este profesorul Snape. Totuși, la sfârșitul poveștii, Harry află spre marea sa surpriză că Snape l-a protejat de-a lungul timpului de cele mai întunecate prăpastii.
Aspectele sufletești separate
Dar acum Harry trebuie să pătrundă în ele. Abisurile trebuie să fie umplute cu puterea sufletească. Superficialitatea nu este o soluție permanentă. S-a arătat că în om există aspecte sufletești complet despărțite, care se presupune că vor perpetua separarea de centrul nemuritor. J.K. Rowling le-a dat numele de Horcruxes. Individualitatea nemuritoare (individuum înseamnă indivizibil) s-a scindat în zona sufletească, adică s-a desprins de originea sa, iar aceasta s-a realizat în cele mai diferite moduri. A existat întotdeauna o crimă legată de ea, o mortificare în relația cu nemurirea. Cuvântul latin crux înseamnă cruce sau ancoră, vechiul cuvânt englezesc hor sau har înseamnă suflet. Sufletul a urmat mereu impulsuri ce doresc să-l ancoreze în despărțirea de divin.
În volumul intitulat Harry Potter și Prințul semipur (numele se referă la Snape și indică ambivalența lui), Harry începe să urmărească părțile despărțite ale sufletului cu ajutorul lui Dumbledore. Semnificativ, este șapte, un număr care se referă și la omul complet. Dumbledore îndură moartea în timp ce încearcă să găsească și să dizolve unul dintre Horcruxes, folosindu-și întreaga existență – și aceasta este înțelepciunea trecutului. El a fost sursa anterioară de inspirație a lui Harry și a fost, așa cum și era, mediatorul său către ființa cea mai profundă. Iar acum conștiința trebuie să devină autonomă, trebuie să se întărească prin intuirea momentului actual spre ființa interioară divină. Legat de aceasta este o cale amară prin întunericul propriei ființe. Pentru că în ele, în ancore, trebuie să se găsească acel om separat de Dumnezeul său interior. În proces, Ron devine temporar necredincios – inima începe să șovăie. Bagheta lui Harry fusese deja frântă în lupta cu șarpele lui Voldemort. Bagheta magică este un simbol al voinței. Hermione rămâne însă devotată lui Harry; iar Ron se întoarce. Noile forțe sunt activate în momentele de nevoie. Și astfel devine posibilă dizolvarea a cinci dintre cele șapte Horcruxes.
Ultima etapă: marele sacrificiu
Pentru ultimele două Horcruxes , însă, mergem mai profund. Aici este necesar să urci în dimensiuni mai înalte ale sufletului. Astfel se ajunge la ultima etapă a dezvoltării ce e posibilă pe pământ. Este prezentată în al șaptelea volum, Harry Potter și Talismanele morții.
Nucleul răului, nucleul separării, esența impulsului pentru autoexaltare este acum în plină amploare. Pentru a-l depăși, trebuie obținută o calitate spirituală, care este pregătită să facă cel mai mare sacrificiu pe care îl poate face o ființă umană: sacrificiul sinelui pământesc. Voldemort a reușit să intre în posesia celei mai puternice baghete create vreodată. Efortul eului uman se arată ca o umbră covârșitoare. Dar în același timp, sufletul superior s-a trezit în Harry. Și nu este preocupat de ego, ci de binele întregului, de existența umană pe Pământ.
Începe bătălia pentru Hogwarts, bătălia pentru om. Reușește conștiința să devină imaginea ființei celei mai interioare? Forțele binelui sunt concentrate în același mod ca și forțele opuse. Decesul, care e aproape, îl însoțește pe Harry, ce este gata să se jertfească în fața lui Voldemort. Acum sufletul etern, nemuritor, predomină în el. Încă o dată, Voldemort îl lovește pe Harry cu bagheta sa magică, fără să știe că Harry are nemurirea în el. Harry cade la pământ. Blestemul morții a dizolvat ceva în el: al șaselea Horcrux, care se sprijinea în cicatricea de pe frunte. Prin sacrificiul său, Harry s-a eliberat în mare măsură de a fi ancorat în lumea vieții tranzitorii.
Al șaptelea și ultimul Horcrux este dizolvat într-un act solo de unul dintre prietenii lui Harry, care aparținea inițial celor mai slabe aspecte ale sufletului. Cel mai slab devine cel mai puternic. Când pământescul se smerește în slujba întregului, este înălțat de divin. Neville, prietenul lui Harry, taie capul șarpelui lui Voldemort, cel mai important aspect al conștiinței sale, în care s-a odihnit ultimul Horcrux.
Este deci limpede: în lupta finală, blestemul lui Voldemort lovește înapoi și îl omoară.
Transformarea este terminată la nivelul pământesc. Originarul și oglindirea sa, interiorul și ființa umană, sunt în armonie unul cu altul. Cursul ulterior are loc în transcendent. Căci călătoria eroului nu cunoaște sfârșitul.
Notă: Explicații detaliate ale simbolismului din cărțile Harry Potter pot fi găsite la http://harrypotterforseekers.com/
