Înapoi la partea 1
Pasul 5: Sufletul în curs de maturizare – Etapa maturizării
Mulți ani din viața mea m-am luptat cu faptul că nu mă simt cu adevărat matur. Dar ce înseamnă de fapt maturitatea? Când este cineva sau ceva matur? Dacă privim natura și examinăm fructele coapte, de exemplu, descoperim că a fi copt are ceva de-a face cu o tensiune interioară, o tensiune care poate fi ținută. Astfel, un fruct necopt este prea tare și greu. Un fruct prea copt este sau devine moale și se descompune. Între aceste două stări, a fi copt și a fi prea copt, există o stare de maturitate în care putem vorbi despre o legătură interioară, o coeziune care ține totul laolaltă.
Prin urmare, pentru dezvoltarea sănătoasă a personalității și a sufletului, este necesară o stare de maturitate – iar și iar – o formă corectă, o constituție, care este în același timp „formă permeabilă” și „permeabilitate formată” (cf. Karlfried Graf Dürckheim, Vom doppelten Ursprung des Menschen, Freiburg 1973, p. 167).
Experimentez legătura dintre mine și tot ce mă înconjoară. Deschiderea mea către spiritual m-a făcut să fiu mai deschis față de tot ce este în lume. Sunt oare astfel expus lumii fără protecție? Corpul meu, cu toate impulsurile sale, aparține și el lumii. Lumea lucrează deschis în mine.
Ce se întâmplă cu mine? Ce face lumea și ce fac impulsurile spirituale cu mine? Mă confrunt cu decizia de a mă închide, pentru a mă regăsi pur și simplu. Sau ar trebui să mă predau și mai mult, și mai conștient impulsurilor spirituale?
Mă decid pentru a doua cale. În pași mici, cu incertitudini de tot felul și deloc direct, merg mai departe. Și se vede: viața mă ajută. În mijlocul sarcinilor mele – în familie, la muncă, în a mă ocupa de toate – simt că sunt condus în interior. Îmi găsesc măsura, iar experiențele amare mă ajută și ele în asta.
Experimentez tensiunea interioară și învăț să o echilibrez. Sunt un fel de vas de amestec pentru ceea ce curge în mine din nucleul meu interior, dar și pentru ceea ce vine din mediul meu. Ambele se amestecă și capătă noi forme în mine. Sunt nou format din ceea ce intră în mine. Mă experimentez ca o interfață a forțelor spirituale și a forțelor lumii noastre. Se transformă unele pe altele – în interiorul meu. Stau într-o nesfârșită „moarte și devenire”, o „dizolvare și o conexiune”. Sunt transformat.
Pasul 6: Sufletul născut în Rațiune – Etapa Creației
Constantul dus-întors, balansarea constantă, identitatea mereu nouă care decurge din toate acestea, toate conduc la nașterea unui nou motiv, la o nouă ascultare a mesajelor ce intră în mine.
De fapt, am devenit receptiv la acest flux, ascultând și deschizându-mă din cea mai interioară ființă. Ochii interiori încep acum să se deschidă. Încă foarte vag, lumea interioară a sufletului meu, cosmosul sufletului meu, mi se comunică. Simt cum se naște o nouă vibrație a inimii. Acum, pot reacționa mai direct la intuiția inimii. Și sunt gata să o exprim cât pot de bine.
Experimentez că spiritualitatea și viața de zi cu zi sunt strâns legate. Nicio acțiune, nicio situație nu este nesemnificativă. În devotamentul față de un semen, față de un animal sau o plantă se creează un flux binecuvântat. Tocmai în aceste relații, spațiile emoționale devin mai clare. Acum, pentru mine, Rațiunea înseamnă să las un spațiu interior să apară din nou și din nou, un spațiu în care ceea ce întâlnesc se poate contopi cu spiritul din ființa mea cea mai lăuntrică. În aceste spații interioare, în care spiritul poate intra, aici are loc transformarea, aici ia naștere „Noul”.
Astfel, prin lumile interioare ale Sufletului, Spiritul influențează totul în natură, iar ființa umană care se trezește este un constructor de poduri, o interfață, un însoțitor și totodată un facilitator.
Pasul 7: Sufletul Veșnic Existent – Etapa Înapoierii Acasă
Această etapă m-a atras de la început; impulsurile sale m-au condus pe un drum spiritual. Este vorba despre întoarcerea Acasă, despre dorul meu de casă. Ce este întoarcerea Acasă dacă nu uniunea cu Divinul din interior?
Înfățișarea exterioară nu se dizolvă în această uniune, nu, nunta interioară o reproiectează din nou și din nou, pentru a face din ea în cele din urmă, imaginea ființei celei mai lăuntrice.
Bogăția imensă se dezvăluie precum conținut al vieții, baza existenței noastre. Ea cere transformări radicale, transformări care vin de la origine, de la rădăcină.
Și în cele din urmă, realizez că această bogăție incomensurabilă a Spiritului vrea să se individualizeze pretutindeni. Tot ceea ce vrea să intre în mine sunt, în cele din urmă, eu însumi, pentru că rădăcina a toate este și în mine.
Întoarcerea mea acasă se referă, așadar, la întoarcerea tuturor. Eu particip la o generație eternă. Când rădăcina creației se trezește în mine, un impuls către tot și toate ia naștere. Teilhard de Chardin vorbește despre „Punctul Omega”, ce vrea să conducă toată materia și, odată cu ea, fiecare ființă vie, într-o nouă derivă creatoare.
Dar acest lucru nu se întâmplă automat. Suntem chemați să pătrundem în sensul existenței noastre. Ne putem pierde în vastitatea arcului evolutiv, mai ales dacă ne uităm la cât de mici și neînsemnați suntem. Dar tocmai în slăbiciunea noastră, aici vrea să se trezească Divinul, Spiritualul; aici vrea să-și facă Spiritul lucrările.
Deci, depinde de fiecare dintre noi.
Fiecare gând, fiecare acțiune este importantă și are efecte în întregul cosmos.
Eternul Spiritului trezește Sufletul etern. Și așteaptă …. următorul nostru pas conștient.
