Dualitate și polaritate
În aceste două forme fundamentale diferite – cerc și pătrat, sferă și cub – care nu par să aibă nicio legătură interioară, există o lege fundamentală, pe care o putem găsi în tot ceea ce există: polaritatea drept doi într-unul, ca forță masculină și feminină, ca zi și noapte, ca cele două fețe ale unei monede. Acest principiu viu al polarității este adesea amestecat cu dualitatea care împarte în mod antagonic două complementare, calități contrare în bune și rele.
Bine și rău
Răul nu este echivalentul opus al binelui, dar este o apariție secundară a acestuia. Precum moartea nu este opusul vieții, ci o parte a vieții. Ura nu este echivalentul opus al iubirii, dar este o reacție secundară, care poate, totuși, deveni foarte puternică. Umbra nu este echivalentul opus al luminii, ci o reacție, care provine dintr-un corp opac. Polaritatea luminii și a umbrei este o realitate pentru fiecare corp dens, nu pentru lumina ca atare.
Polaritatea ca lege a naturii eficiente conține forțe complementare, care lucrează ca o trinitate și se concentrează pe un întreg mai mare. Numai când judecata interferează și ridică o parte calificând-o ca fiind bună și demonizează cealaltă parte ca fiind rea, atunci începe o luptă neroditoare, o luptă care blochează cooperarea creativă și, astfel, bucuria reciprocă, și direcționează forțele și energiile spre dispute și război. „Polaritatea trebuie, ca un opus fructuos, să fie strict diferențiată de dualismul antagonist și distructiv. De fapt, este vorba despre o unitate a doi, o opoziție, care este cuprinsă într-o unitate mai înaltă.” 1
Contrariile polare cercul și pătratul sunt folosite ca planuri de etaj în mai multe clădiri. De asemenea, în sensul simbolic, există o legătură între cerc și pătrat ca o ființă perfectă și veșnică, și o dezvoltare dinamică în timp, precum cerul și pământul.
Ochii umani au văzut întotdeauna cea mai originară formă a cercului ca un soare. Aceasta nu este în niciun caz o formă nemișcată, ci una foarte dinamică. Este o roată cerească. Razele care emană din el sunt săgeți de forță, căldură și lumină.
Fiecare formă atât în natură, cât și în cultură apare din contrariile polare ale cercului și linia dreaptă care devine eficientă și vizibilă în soare. Cercul și linia dreaptă sunt mama și tatăl tuturor formelor. Linia dreaptă apare/se ridică din cerc. Dacă cercul și linia dreaptă se conectează, emerg forme evolutive de bază. În primul rand, oul ca o sferă cu tendință direcțională și, în plus, figurile variate ale spiralelor, care se manifestă în dublul helix, cochilia melcului și galaxiile.
Forma ca expresie a forțelor
Corelații interioare pot fi recunoscute între forme în mișcare și forme solide, ca, de exemplu, între un vortex de apă și cochilia unui melc. Energia și mișcarea care sunt construite în formele solide, ajung la o stație. Ele arată exact de către ce forțe au fost create.
Doctorul elvețian, pictor și om de știință, Hans Jenny, a stabilit această conexiune între energia invizibilă, vibrația și formele vizibile, convingător vizibile în lucrarea sa, pe care a numit-o „cimatica“. Vibrațiile anumitor frecvențe creează undele staționare, uneori, de o precizie geometrică surprinzătoare și o ordine complexă minunată în materiale sensibile cum ar fi apa. Unele dintre aceste figuri vibrante sunt similare florilor, altele scheletelor și organelor. În imaginile sonore ale apei create de Hans Jenny și de Alexander Lauterwasser devine clar modul în care sunetul și forma se împletesc. Am putea să le numim imagini vii ale apei, metafore pentru „încarnarea” cuvântului creator și tonul primordial „Bindu“, prin care a fost creat universul.
Cercetătorul apei Theodor Schwenk prezintă de asemenea conexiunea dintre formele curgătoare și formele solide în cartea sa Das sensible Chaos (Haosul sensibil, 1965). Aici vedem că vizibilul este o expresie a invizibilului. Văzând o pasăre ca aer comprimat, un pește ca apa comprimată, un șarpe ca pământul comprimat, devine evident. Dar ce ar putea fi ființa umană? Un cosmos comprimat? Un univers cu două picioare? De fapt, fiecare ființă umană găzduiește un univers. Acesta este ținut la un loc de un schelet, ale cărui proporții se referă la o lege armonică: secțiunea de aur.
Secțiunea de aur
Aceasta este o lege geometrică cu caracteristici uluitoare și proporții numerice, care se regăsește în diversitatea bogată a formelor naturii. Puteți vedea această lege foarte distinct în flori, care reflectă traiectoriile planetare în formele lor. Hartmut Warm vizualizează orbitele planetelor în cartea sa Die Signatur der Sphären (Semnătura sferelor).
El arată că Pământul și Venus trasează o pentagrama precisă în spațiul cosmic, ca o urmă a mișcărilor lor invizibile în timpul călătoriei respective în jurul soarelui și a dansului lor reciproc, în decursul a opt ani.
Este dificil să se demonstreze științific că mișcările planetare au o influență de formare asupra Pământului, totuși, ea se manifestă prin corespondențe și se dovedește ea însăși: dacă ne uităm la flori, ne uităm la cosmos în același timp, cu ale căror forțe și ritmuri florile interacționează.
În secțiunea de aur, partea mai mică (cea „minoră”) este în aceeași proporție cu cea mai mare („majoră”) cum aceasta este cu întregul. Aceasta înseamnă că minorul și majorul sunt împărțite astfel încât să conțină întregul. Nici un alt punct de pe o linie nu poate face acest lucru.
În afară de secțiunea de aur există o a doua lege universală de diviziune: simetria. Simetria pură este diviziunea originară. Este mereu identică cu ea însăși. Nu ar exista nicio dezvoltare doar din ea. Secțiunea de aur împarte spre deosebire de simetrie, în așa fel încât proporțiile rămân aceleași. Prin intermediul acesteia dezvoltarea este posibilă prin interacțiunea armonioasă, dinamică a calității și cantității. Întâmplându-se astfel, nu își pierde integralitatea și nu se împrăștie în arbitrar.
Natura lucrează cu simetria precum și cu „constanta diviziune“ cum este de asemenea numită secțiunea de aur. Cea mai pură figură a acestei dinamice și armonioase ordine este pentagrama.2
(va continua)
1. Heinrich Beltinger, Polarität als Weltgesetz – Polaritatea este o lege a lumii
2. A se vedea Andreas Beutel and Ursula Korb, Heilige Geometrie und das Geheimnis der Zahlen, Stiftung Rosenkreuz, Birnbach 2010 (Geometria sfântă și secretul numerelor, Fundația Rozacruciană).
