Noaptea are o mie de ochi, iar zilei unul e de-ajuns.
Noaptea are o mie de ochi
Iar zilei unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina lumii moare,
Odată soarele apus.
Mintea are o mie de ochi,
Inimii unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina vieţii moare
Dacă iubirea a apus. [1]
(Francis William Bourdillon)
Este o poveste despre iubire.
Este o poveste despre lumină și întuneric.
Este un poem despre multiplicitate și unitate.
Nu este un poem lung; are doar opt versuri împărțite în două strofe. Cu toate acestea, este o imagine foarte puternică și echilibrată.
Cu toții suntem în căutarea iubirii. Este încă un mister pentru noi pe unde umblă aceasta și unde ființează. Micul prinț spune despre roza sa iubită: „Dar eram prea tânăr, ca să ştiu cum s-o iubesc…”
Relația de incertitudine
Oamenii de știință au stabilit la începutul secolului al XX-lea că principiul incertitudinii al lui Heisenberg este o proprietate fundamentală a lumii noastre. Aceasta înseamnă că observatorul influențează ceea ce este observat. Oamenii orientați spre spiritualitate ar spune că realitatea pe care o percepem depinde de conștiința noastră.
Soarele este sursa de viață pentru omul natural, omul care trăiește în spațiu și timp. Cu lumina, căldura și forța sa vitală, soarele este un frumos simbol al iubirii. În ordinea spațiu-timp, soarele este în afara noastră. Din cauza orbitelor și rotațiilor corpurilor cerești, totul este mereu în mișcare. Soarele dispare din câmpul nostru vizual la un moment dat, pentru a reveni mai târziu. Când lumina soarelui dispare din conștiința noastră, cei o mie de ochi ai nopții se deschid.
În mod magic, stelele sclipesc pe firmament. Noaptea este senină, dar rece: lipsește iubirea. Ne uităm în trecut. Constelațiile ne arată o imagine din vremuri apuse, pentru că lumina a trebuit să călătorească până la noi. Forțele subconștientului nostru sunt cele care acționează asupra noastră în întunericul nopții. Când soarele răsare, iubirea se întoarce; se naște o nouă zi. Totuși, la apus, iubirea ne va scăpa din nou printre degete.
Iubirea eternă
Așadar, nu există iubire eternă? Planetele, și prin urmare și noi, se învârt în jurul soarelui pe orbite ample. Noi ne aflăm într-un „cerc exterior”. Privim cu speranță spre centru, spre soare, și tânjim după lumină, căldură și iubire. Există o relație, o incertitudine spațio-temporală, între noi și obiectul dorinței noastre. Împreună cu planeta noastră, întoarcem spatele soarelui și se lasă întunericul.
Ar fi diferit dacă nu ne-am afla într-un cerc exterior, ci în centru. Dacă am fuziona cu soarele. Mintea are o mie de ochi, cercul exterior, iar inima unul singur, centrul.
Prima iubire
Omul este un mister, un microcosmos, un univers în miniatură. În centrul ființei noastre și noi posedăm un soare, unul de natură spirituală. Noi nu cunoaștem acest principiu spiritual primordial, nu suntem conștienți de el. Biblia spune: „Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta cea dintâi.”[2] Căutăm în cercul exterior dragostea, o găsim și o pierdem din nou, în timp ce noi am uitat adevărata noastră iubire, prima noastră dragoste.
Sunt unii care, împinși de durerea și tristețea cercurilor nesfârșite ale vieții, tânjesc să se întoarcă la prima lor iubire. Acest lucru se dovedește a fi deloc ușor. Deși adevărata noastră iubire ne cheamă și ne face semn în mod constant, noi nu-i auzim vocea. Cel puțin, nu putem înțelege și procesa corespunzător impulsul care ne atinge. Alergăm în jurul lumii în căutarea iubirii. Poate tragic, dar inevitabil, pentru că încă ne lipsește corpul adecvat pentru a auzi vocea care ne cheamă. Soarele spiritual are nevoie de un vehicul adecvat pentru a se revela într-un mod pur în personalitate. Acest corp de legătură se numește suflet. El este vehiculul care „stă la mijloc”, având o legătură atât cu Spiritul, cât și cu trupul. Vedem înaintea noastră omul perfect: o triplă unitate de Spirit, Suflet și trup. Este persoana care și-a găsit prima iubire.
Sufletul
Din punct de vedere filosofic, conceptul celor tri-unității nu este complicat. Practica ridică provocări mai mari. De ce atât de puțini oameni își găsesc prima iubire, când noi toți căutăm iubirea? Problema ține de suflet. Sufletul va trebui să se supună unui proces de reînnoire, de purificare și transformare. În termeni mistici, aceasta se numește renașterea sufletului. Vechiul cedează locul noului. Sufletul nou, fundamental și structural diferit de cel vechi, se va îmbrăca într-un veșmânt de foc. Cu acest trup de foc poate fi abordat și înțeles soarele spiritual. Aceasta este transformarea conștiinței noastre, deci și intrarea într-o altă realitate.
Sufletul natural, care trăiește în cele trei dimensiuni cunoscute de noi, caută iubirea în afara sa, în spațiu și timp. Dar noaptea are o mie de ochi și ei se învârt în jurul nostru. Vedem imaginea separării, a rupturii și a dizarmoniei. Noaptea este rece. Lucrul extraordinar despre univers este că el ne reflectă întotdeauna pe noi înșine. Conștiința noastră ne determină realitatea. Dacă suntem rupți lăuntric, neformând o unitate între Spirit, Suflet și trup, atunci experimentăm și universul ca fiind fragmentat: miile de ochi ai nopții ne privesc.
Cum depășim această stare de separare?
Cum ne redescoperim prima iubire?
Cum punem capăt principiului incertitudinii din ordinea timp-spațiu?
Cheia de aur
În viața obișnuită, oamenii spun că dragostea trebuie să vină din ambele părți pentru ca o relație să fie reușită. Acest lucru este de înțeles. Este, de asemenea, baza principiului incertitudinii, deoarece există o dependență între părți. Iubiții se învârt unul în jurul celuilalt pe o orbită mai apropiată sau mai amplă, absorbind energia celuilalt. Există o relație.
Dragostea terestră este un lucru minunat, însă are și un revers: provoacă multă suferință și tristețe. Mai devreme sau mai târziu, una dintre părți este scoasă de pe orbita sa. Prin boală sau moarte, prin atracția unei alte părți sau prin stingerea iubirii, soarele nostru exterior devine întunecat.
Iubirea, în sensul spiritual al cuvântului, indică altceva.
Iisus Christos a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri; faceți bine celor ce vă urăsc”[3].
Avem aici o relație unilaterală; a unei iubiri care nu abandonează niciodată, a unui soare care nu apune niciodată. Este o iubire care poate emana numai din sufletul renăscut.
Într-o publicație apărută cu ocazia celebrării a 100 de ani de existență a Rozacrucii de Aur, Jan van Rijckenborgh este citat spunând despre prima cheie de aur, cea a compasiunii și iubirii:
„Și dacă oricine va crede că nu va ajunge departe cu această cheie sau o va considera complet inutilă în ordinea lumii noastre, atunci noi spunem: această cheie de aur este una dintre cele mai puternice arme pe care cineva o va putea deține vreodată”.
Este atunci iubirea o armă?
În primul rând, în sensul că îl face invulnerabil pe emițătorul acelei iubiri. Dumnezeu este iubire, prin urmare Dumnezeu este invulnerabil. Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaște nici mai mult nici mai puțin și nu cere nimic în schimb. În al doilea rând, iubirea are capacitatea de a închide cei o mie de ochi ai nopții. Adică, iubirea poate acoperi sinele nostru astral și firmamentul auric, poate străluci peste el, îl poate transforma. Ochii reci ai nopții sunt înghițiți de razele aurii ale soarelui interior. Sinele astral este ca o oglindă care s-a făcut bucăți. Rezultatul este neînțelegerea, conflictul și răceala: razele haotice nu se pot uni. Iubirea posedă capacitatea de a vindeca sinele astral, de a-l transforma. Atunci când soarele interior al iubirii spirituale răsare, firmamentul nostru reflectă lumina sa aurie. Se nasc atunci o mie de ochi ai unei noi zile. Ei sunt reflexiile armonioase și ordonate ale soarelui spiritual interior. Se naște un cer nou, oglinda este din nou întreagă.
Pentru ca sufletul uman să devină nemuritor și invulnerabil, el va trebui să devină una cu soarele spiritual microcosmic din centru. Cu prima sa iubire. Acest principiu spiritual central este, de asemenea, forța care hrănește universul. „Dumnezeu este un cerc al cărui centru este pretutindeni și a cărui circumferință nu este nicăieri”[4].
Atunci există din nou o dependență, în sensul în care sufletul este dependent de Spirit? Da, dar dependența stă exclusiv în mâinile sufletului. Sufletul se poate întoarce spre soarele spiritual, sau nu. Dragostea lui Dumnezeu nu se va diminua niciodată, nu cunoaște nici început, nici sfârșit, nu pune condiții și nu cere nimic. Sufletul, conștiința noastră, este liber să aleagă: cei o mie de ochi ai nopții sau inima spirituală centrală care este iubirea.
—
[1] The Night Has A Thousand Eyes by Francis William Bourdillon – allpoetry.com (Poezia în limba engleză)
[2] Apocalipsa 2:4
[3] Matei 5:44
[4] Empedocle
