Există o astfel de lege sau poate fi ea numită „lege”?
Prin libertate, devenim ceea ce suntem prin destin.
Hugo von Hoffmannsthal
Legile cosmice pe diferite niveluri
Legile cosmice se exprimă prin mișcări care au loc în substanța primordială a creației. Mișcarea este poate cea mai fundamentală lege, începutul tuturor legilor, dacă eternitatea în sine nu este deja privită ca o lege.
Esența unei ființe umane este exprimată prin mișcare. Când viața animată încetează, organismul se dezintegrează înapoi în părțile sale componente. În acest sens, mișcarea este exprimată prin locomoție fizică în spațiu și timp, și chiar și fiecare gând este o „mișcare” în substanța originară. Își poate desfășura efectul etern, temporar, cultural sau material. Există mișcări spirituale, mentale, psihice și fizice. Voința de revelație produce mișcare. În acest fel, în materia primordială apar dezvoltări direcționate. Ele devin forme și principii de viață animate care poartă o istorie în interiorul lor.
În momentul în care spiritul este directionat se creează o formă, se dezvoltă manifestarea a cărei expresie este limitată în legile începutului și sfârșitului; un haos de mișcare în care apariția și decăderea se succed; unde fiecare formă apărută începe să dispară treptat chiar din momentul nașterii.
Așa cum în substanța primordială gândul originar se dezvoltă de la unu la doi, de la doi la trei și așa mai departe, legile cosmice – după care forțele și formele se mișcă și se maturizează în interacțiunea lor – se diferențiază ele însele. Tabula Smaragdina, un text din Egiptul Antic, descrie maturizarea ca o mișcare între ceea ce este „sus” și ceea ce este „jos”. Mișcarea în jos înseamnă „uitare” și „realizare”. Calea în sus este „percepție” și „amintire”. Mișcarea în jos este calea către multiplicitate și individualitate, mișcarea în sus este calea către unitate si unificare. În acest fel, fiecare absoarbe forțele lui Unu atunci când se mișcă între „sus” și „jos”, iar primul gând care stă la baza existenței lor este realizat.
Așa cum sufletul spiritual din om se mișcă conștient și inconștient între „sus” și „jos”, tot așa și conștiința lui se mișcă în viața de zi cu zi între „interior” și „exterior”. Acest lucru îi face soarta perceptibilă. Mișcându-se în sus, primește oportunitatea de a-și realiza scopul.
Prin libertate devii ceea ce ești prin destin,
spunea poetul și scriitorul Hugo von Hofmannsthal. Soarta este expresia „interiorului”, ca poveste a existenței sale, iar libertatea sa de mișcare se reflectă în posibilitățile pe care le poate trăi în „exterior”. Rareori ne dăm seama de reflectarea lumii noastre interioare atunci când experimentăm „exteriorul” nostru biografic. Vedem unele dintre experiențele noastre ca niște coincidențe norocoase, iar altele ca lovituri ale destinului. Ori ne bucurăm, ori suferim de ceea ce nu înțelegem. Miezul „interiorului”, partea sufletului care se confruntă cu spiritul, este netulburat față de ambele expresii ale vieții. Miezul său este liniștea divinității, din care a apărut și la care trebuie să se întoarcă.
Lege divină se exprimă prin impulsul către dezvoltare și, de asemenea, prin faptul că totul trebuie să revină la origine. Fiecare ființă umană, impulsionată către dezvoltare în fiecare moment, experimentează viață însăși. În acest fel, în mijlocul vieții se creează un câmp nemărginit de diversitate, în care omul, prin istoria sa, aduce o dezvoltare progresivă a legilor după care trebuie să trăiască. El se află sub imperiul unor legi care asigură maturizarea și revenirea la origine.
Libertate prin conștientizare
În această sferă nemărginită a diversităţii, a luptei constante dintre bine şi rău, libertatea pare a fi o pură utopie. Când oamenii își îndreaptă atenția spre exterior, legile par adesea simbolul lipsei de libertate. Libertatea aici înseamnă adesea oportunitatea de a face tot ce ne dorim. Cu toate acestea, la fiecare pas, suntem îndrumați de legi care ne pot conduce într-o direcție pe care nu am anticipat niciodată că o vom urma. Deci, experimentăm multe lucruri pe care le exprimăm ca soartă sau coincidențe.
Așa cum totul în natură se dezvoltă, crește și se maturizează în ritmul anotimpurilor, oamenii se maturizează, de asemenea, pe măsură ce povestea lor se dezvoltă în diferitele faze ale vieții lor. În acest fel, crește conștientizarea unui proces descris în Tabula Smaragdina:
De pe pământ urci la cer și înapoi pe pământ, pentru a absorbi puterea celor de sus și de jos. Astfel, vei dobândi gloria întregii lumi. Tot întunericul se va îndepărta de la tine.
Prin sufletul-spirit, omul urcă la omniprezent, dar prin Iubire rămâne legat de materie. Făcând acest lucru, el primește în mod conștient impresii despre ceea ce este „sus” și despre ceea ce este „jos”. O mișcare corespunzătoare are loc între „interior” și „exterior”: sufletul se experimentează pe sine ca personalitate și prin intermediul acesteia, lumea materială.
În acest fel, viața conduce la maturizare într-o mișcare verticală și orizontală care formează o cruce. În mișcarea verticală ne contopim ca umanitate într-o unitate, ființa umană trăiește ca „noi”. În mișcarea orizontală, trăim ca individ, ca un „eu” personal. Acolo unde aceste două mișcări se întâlnesc, apare conștiința, iar oamenii ca și omenire descoperă ce sunt ei în toate contradicțiile lor. Conștientizarea unității se dezvoltă prin interacțiunea dintre timp și eternitate. În ea, personalitatea se regasește și, sub influența sufletului-spirit, apare libertatea de mișcare armonioasă în acord cu procesele creative.
Aceeași forță care a schimbat înainte viața prin loviturile destinului fără a fi înțeleasă, devine acum o forță care este descrisă în Tabula Smaragdina după cum urmează:
Aceasta este taria puternică a forțelor. Ea invinge subtilul și pătrunde în materia solidă. Așa a fost creată lumea. Așa iau naștere minunatele creații.
Destinul omului este legat de înrudirea lui cu Divinul, de acolo a venit și acolo trebuie să se întoarcă. Legea fundamentală a creației, care stă la baza acestei dezvoltări, este exprimată prin mișcare.
Ea poate fi împărțita în zece etape:
La nivelul de bază, nivelul ZERO, există doar substanță primordială, care este ca un ocean în care doarme focul.
La primul nivel, focul și apa se despart și mintea produce scânteia unui gând.
La al doilea nivel, se dezvoltă o polaritate între sus și jos, care pune gândul în vibrație și îi dă posibilitatea de dezvoltare.
La al treilea nivel, această vibrație duce la o imagine în substanța primordială, în care gândul se dezvăluie în toată frumusețea sa.
La al patrulea nivel, această imagine începe să-și dezvolte structura. Se creează un cadru în care ea începe să trăiască, se formează o primă schiță a „interiorului” și „exteriorului”.
La al cincilea nivel, principiul vieții începe să ființeze, să acționeze și să se miște în limitele legilor care îi guvernează crearea, până în momentul în care atinge conștiința și apare capacitatea de a exercita liberul arbitru. De aici încolo, începe să-și scrie propria istorie, își creează propriul spațiu și se dezvoltă prin expansiune.
La al șaselea nivel, conștiința dobândește „conștiința de sine și, prin urmare, intră într-un schimb cu ceilalți, în spațiu și timp, prin perceperea „exteriorului”.
La al șaptelea nivel, se dezvoltă legi care ordonează toată viața în grupuri. Cele „șapte raze” își fac simțită prezența și nivelurile spirituale devin perceptibile. Viața continuă la un nivel superior, inter-individual.
La nivelul opt, această dezvoltare se reconectează cu originea sa.
La al nouălea nivel se dezvoltă libertatea unei vieți perfecte, în care conștiința, eliberată de obstacole, oscilează între imagine și gândul originar.
Libertatea este o mișcare în armonie cu viziunea creatoare care apare în substanța originară, o cooperare care transformă fiecare lege într-o forță armonioasă în dezvoltare. Scopul dezvoltării este ființa umană desăvârșită ca parte a legilor cosmice.
